Voiam de mult timp să scriu despre eroism. În mare, voiam să spun că eroismul este o vocație pe care nu o are oricine și, de aceea, nu poate fi un criteriu de judecată morală.
Din fericire pentru umanitate, există oameni cu vocație de eroi. Aceia care, de exemplu, se aruncă în flăcări, apă sau în fața adversarului pentru a-și salva semenul, punându-și viața în pericol. Există însă și un eroism „social”, prin care îți riști nu viața, ci cariera sau relațiile cu cei apropiați.
Există situații în care eroismul duce la oprobriul public. Ion Vianu, medic psihiatru și fiul celebrului critic, face o distincție între eroii „de serviciu”, puși la adăpost de propriul nume, și eroii anonimi, care, lipsiți de notorietate, riscă totul pentru a nu-și trăda convingerile. De pildă, în perioada comunistă, erou nu era cel care vorbea la Europa Liberă știind că se află la adăpostul propriei notorietăți, întrucât regimul nu dorea să pară unul de dictatură feroce în fața Occidentului, ci un „amărât” de profesor care la o ședință a consiliului profesoral nu l-a propus pe Ceaușescu pentru un nou mandat de șef al statului, așa cum făcuseră 99% dintre colegi.
Există însă și eroi ai vremurilor noastre. Timpul pe care îl trăim noi acum este eroic. De ce? Pentru că în prezent majoritatea oamenilor sunt puși față în față cu propriile limite. Limita suportabilității, dincolo de care urmează alienarea, „noaptea” minții. Cei care nu vor ceda și vor simți că nu și-au pierdut controlul propriei persoane, că nu sunt străini în propria viață, aceia vor câștiga, aceia vor fi eroi.
Luciditatea este măsura eroismului în ziua de astăzi. Pe fundamentul lucidității, omul își poate menține echilibrul interior. „Câtă luciditate”, spunea Camil, „câtă conștiință pură, atâta dramă”. Cred că această afirmație, raportată la vremurile pe care le trăim ar trebui să sune așa: „Câtă luciditate, câtă conștiință, atât eroism”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu