Acum mai bine de două secole, pe străzile Parisului, la 14 iulie 1789, s-a strigat „Libertate”. În numele ei, al libertății, s-au dat și s-au luat vieți. De altfel, de-a lungul întregii istorii, oamenii s-au arătat dispuși a plăti prețul suprem - propria viață - pentru libertate. Că omul se naște liber este o evidență. Ne naștem cu o libertate a conștiinței care tinde să se manifeste în fapte, acțiuni, obiective sau lucruri concrete pe care dorim să le avem .
Însă adevărata libertate, indiferent dacă este cea socială sau cea a conștiinței, are ca fundament adevărul. Există și temei biblic în acest sens: „Adevărul vă va face liberi” (Ioan 8, 32). Dar, în definitiv, „Ce este adevărul?”, întrebarea pe care și Pilat i-o adresează lui Iisus.
Sinceritatea poate fi o expresie a adevărului. Cel ce crede în propriile sale cuvinte spune un adevăr. Adevărul său. Sentimentul libertății, senzația că ești liber nu pot fi autentice dacă nu se sprijină pe adevăr. După cum percepțiile noastre asupra lumii sunt subiective și, cu toate acestea, putem comunica unii cu alții, tot așa, din puncte de vedere subiective, dar sincere, care intră în dialog unele cu altele, se poate naște un adevăr.
Adevărul este fundamentul pe care se poate construi o lume a libertății. Și adevărata libertate pornește de la cea interioară. Nu se poate construi o lume a libertății dacă omul nu intră în dialog cu ceilalți eliberat de propriul egoism, dacă în interiorul său acesta nu este liber. Conștiința are subtile mecanisme de a obstrucționa adevărul. Dar, precum picătura macină stânca, întocmai și adevărul se infiltrează prin porii conștiinței.
Nimeni nu deține adevărul suprem. Adevărul unic este un diamant ale cărui fețe sunt versiunile noastre, adevărurile noastre.
Am vrut, deci, să subliniez două idei importante: după cum omul, în adâncul său, nu poate fi liber dacă se amăgește pe sine însuși, tot așa o lume liberă nu poate exista decât dacă este clădită pe fundamentul adevărului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu